Osciloscopul digital din seria TBS1000C de la Tektronix oferă performanțe ridicate la un cost accesibil, toate într-un design compact. Este conceput pentru a răspunde nevoilor instituțiilor de învățământ de astăzi, a inginerilor de proiectare a dispozitivelor embedded și a comunității de pasionați. Instrumentele dispun de un afișaj color WVGA de 7 inch, o rată de eșantionare de până la 1 GS/s, lățimi de bandă de la 50 MHz la 200 MHz și o garanție de cinci ani. Osciloscoapele vin cu un sistem inovator de cursuri care integrează exerciții de laborator și instrucțiuni de utilizare pas cu pas, special dezvoltate pentru studenți. Sistemul HelpAnywhere® oferă sfaturi și sugestii utile pe toată interfața utilizatorului, pentru a face instrumentul mai „prietenos” unui nou utilizator. Studenții pot învăța conceptele de bază și pot înțelege cum să utilizeze cursoarele orizontale și verticale pentru a vizualiza corect forma de undă, să măsoare timpul sau tensiunea, și să calculeze manual caracteristicile semnalului.